Războiul despre care nu vorbește nimeni. 3 ani de război în Sudan și ororile care au marcat această perioadă
Conflictele din Ucraina și Iran ocupă toate paginile publicațiilor și captează atenția întregii planete dar, totuși, în umbra acestor conflicte intens mediatizate, o catastrofă de mari proporții se desfășoară în tăcere: războiul din Sudan.
„Cea mai mare criză umanitară a planetei”
De mai bine de trei ani, Sudanul este scena unor orori greu de imaginat, un conflict pe care ONU l-a numit „cea mai mare criză umanitară a planetei”. Milioane de sudanezi trăiesc un coșmar marcat de epurare etnică, foamete sistemică și o violență care pare să nu mai aibă sfârșit.
Războiul din Sudan este o luptă brutală pentru putere între două facțiuni militare care anterior au condus țara împreună: Forțele Armate Sudaneze, conduse de generalul Abdel Fattah al-Burhan, și Forțele de Sprijin Rapid, o grupare paramilitară condusă de Mohamed Hamdan Dagalo. Deși armata…
