„Nu e nimic de temut”. Donald Trump îndeamnă echipajele navelor petroliere să aibă curaj și să traverseze Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump a îndemnat echipajele navelor petroliere să „arate mai mult curaj” și să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.
Președintele SUA, presat de situația complicată a războiului din Iran (cu costuri de ordinul miliardelor și cu opt militari SUA uciși), precum și de alegerile de la mijlocul mandatului din noiembrie, a spus că ia în considerare măsuri pentru a menține barilul de petrol sub prețul de 100 de dolari.
„Aceste nave trebuie să treacă prin Strâmtoarea Ormuz și să arate un pic de curaj, nu e nimic de temut… Ei (Iranul, n.r.) nu au o flotă, am scufundat toate navele lor…”, a asigurat președintele SUA într-un interviu pentru Fox News.
Trump, despre petrolul iranian și noul Lider Suprem
Președintele a spus pentru NBC News că „este prea devreme să se discute despre preluarea zăcămintelor petroliere din Iran”, dar că a…
