Japonia repornește cea mai mare centrală nucleară din lume. Autoritățile nipone revin la energia atomică, la 14 ani după dezastrul Fukushima
Autoritățile locale japoneze au aprobat, vineri, repornirea celei mai mari centrale nucleare din lume, pentru prima dată de la dezastrul de la Fukushima din 2011. Hideyo Hanazumi, guvernatorul provinciei Niigata, unde se află centrala Kashiwazaki-Kariwa, a declarat într-o conferință de presă că „va aproba” reluarea activității centralei, care va necesita permisiunea finală din partea autorității de reglementare nucleare din Japonia.
Centrala a fost oprită când Japonia a scos din funcțiune energia nucleară, după ce un cutremur și un tsunami uriaș au provocat topirea a trei reactoare de la centrala atomică de la Fukushima în 2011.
Cu toate acestea, națiunea dorește acum să relanseze industria energiei atomice pentru a-și reduce dependența puternică de combustibilii fosili și pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.
Paisprezece reactoare, majoritatea în regiunile vestice și sudice, și-au reluat activitatea…
