Daniel Horodniceanu vs. poliția rurală. Predoiu cere clarificări, Inspecția Judiciară cercetează
fostul șef DIICOT, Daniel Horodniceanu, actual vicepreședinte al CSM, a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție rurală din județul Iași, iar lucrurile au degenerat, transmite News.ro.
Dialogul dintre Horodniceanu și agentul din cadrul unei secții de poliție rurală care l-a oprit în trafic a fost tensionat, dincolo de suprinderea față de faptul că polițistul nu îl cunoaște, Horodniceanu fiind nemulțumit că acesta își arogă atribuții de polițist rutier și că i-a solicitat insistent să prezinte și polița de asigurare, amenințându-l chiar că îl poate sancționa pentru lipsa documentelor.
În momentul în care agentul își explică prezența în stradă spunând că au existat furturi de animale în ultima perioadă, comentariul lui Horodniceanu este ”Căutați hoții pe câmp. Trebuie să vă învăț eu să vă faceți treaba sau ce? Vreți să vă învețe Procuratura?”. ”Nu cred că sunteți dvs în măsură să ne învățați”, i-a…
